NUCLEUL PLACERII SUBLIME autor Maria Ratiu

In evidenza

Cand eram mica ma cataram in varful arborilor.

Imi placea sa ajung cat mai sus,

Sa vad de acolo tot ce se putea vedea.

Imi placea sa-mi scot capul printre ramurile copacului

Si sa vad panorama.

Regula era: sa nu privesti niciodata in jos!

Dar asta era doar pentru cei slabi, care ameteau privind de unde au pornit.

Aveam totusi frica, si…inainte de a-mi indrepta privirea spre abis

Imi pregateam sufletul pentru ce ar fi putut sa se intample, sau pentru ce as fi putut vedea

Copacul, insa, m-a sustinut intotdeauna… iar eu ma simteam parte din el:

O ramura care cauta lumina luptand sa iasa din desis,

Acolo unde vantul sufla puternic,

Iar tu modifici cu fiinta ta linia orizontului…

Eram, insa, una cu copacul…

Stiam ca nu ma va lasa sa cad:

Energia lui era energia mea,

Viata lui era viata mea:

Din vita lui iesea viata mea…

Era legatura mea cu pamnatul, cu normalitatea, cu desisul

Unde ma puteam ascunde sa infrunt furtuna, vantul, ploaia.

Simteam seva buna a pamantului

Cum urca catre mine penetrandu-ma, partunzandu-ma

Unindu-se in mine cu razele de soare.

Deveneam loc de nastere : punct de inceput si de sfarsit

Punct zero din care rasar infiniturile,

Nucleul palcerii sublime…

Turda, 5 iunie 2014

A chi rappresentano i “5 Stelle”

In evidenza

Sto guardando in TV il discorso dell’onorevole Grasso nuovo Presidente della Camera dei Deputati.

Se battono le mani per lui poi si alzano in piedi quando è stato nominato Aldo Moro…Tutti battono le mani e se alzano in piedi ad omaggiare… a parte i grilli… Mah, mi dicco, Aldo Moro è stato un politico e loro odiano i politici anche se loro stessi adesso non sono altro.

Il discorso va avanti con il racconto ricordando anche i quattro agenti di sicurezza: gente semplice che facevano solo il loro mestiere.

I scelti battono le mani, e vero, ma…molto di meno e non si alzano in piedi per omaggio…

A questo punto mi è venuto in mente: ma i “5 Stelle” dove sono?

Mi aspettavo che, legittimamente, non hanno applaudito quando sono stati commemorati i politici ma che saranno molto più rispettosi con il sacrificio dei lavoratori della sicurezza applaudendo e alzandosi in piedi…In vece, niente…

E allora, mi domando io, a chi rappresenta questo Movimento 5 Stelle?

Sono o no i rappresentanti della gente semplice che vive dal lavoro e per lavoro?

Sono bastati cosi pochi giorni per dimostrare da che pasta sono fatti: loro se rappresentano solo loro stessi e sono uguali ai ricchi politici nel disprezzo per la gente semplice, per l’operaio che suda e more compiendo il suo lavoro, in questo caso gli agenti di sicurezza di Aldo Moro.

Ma allora a chi rappresenta questo movimento e chi sono quelli che gli hanno votato…???

 

Un grillo e mezzo

Tot mai toxici pentru democrație. Liderii PSD și ALDE, indezirabili de la Veneția până la Berlin, simboluri ale corupției la Bruxelles, mustesc de ceaușism

Mălin Bot, jurnalist

În numai o săptămână, liderii alianței PSD – ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au generat o serie de evenimente care le expun și mai puternic instinctele tipic comuniste. Din PSD, nu doar Dragnea s-a aflat în centrul unor evenimente care trădează caracterul tot mai toxic pentru democrație al grupării de la vârful acestui partid. Devine tot mai limpede cât de periculoși sunt acești oameni și găștile lor pentru viitorul nostru.


Video: Crima care ne arată modelul PSD pentru Justiție

Cenzură în cultură și acțiuni de propagandă în școli tipic ceaușiste.

Legi importante pentru întreaga societate ținute la secret și lansate de la întruniri de partid, după ce numai ”tovarășul” a avut voie să vorbească despre ele. Legalizarea sistemului Pile Cunoștințe Relații. Excluderi din partide ca pe vremea comunismului.

Toate acestea sunt evenimentele produse, în foarte scurt timp, de lideri ai celor două partide care controlează acum majoritatea parlamentară…

View original post 1.953 altre parole

RECENZIE LA VOLUMUL DE POEZIE “ALFA MIRABILIS”, autor Ion Țoanță

“Alfa mirabilis” ne duce cu gandul la originea minunii: a minunii ca har al omului poetic, a minunii care este natura si sentimentul poetic. Toate aceste minuni, inceputuri nestiute ascunse in “cut…

Sorgente: RECENZIE LA VOLUMUL DE POEZIE “ALFA MIRABILIS”, autor Ion Țoanță

RECENZIE LA VOLUMUL DE POEZIE “ALFA MIRABILIS”, autor Ion Țoanță

“Alfa mirabilis” ne duce cu gandul la originea minunii: a minunii ca har al omului poetic, a minunii care este natura si sentimentul poetic.
Toate aceste minuni, inceputuri nestiute ascunse in “cutii de carton”, suntem fiecare din noi: alter egouri nevazute, omul care se “incropeste” in timp.
In viziunea poetului, timpul poetic ce-si scurge seva este profetie creatoare a “zodiilor de mucava”.

Cartea incepe cu, nici mai mult, nici mai putin, de 50 de astfel de “inceputuri ascunse”, dezvaluite treptat si in care ne introduce “Alfa 1”, picurandu-ne idei, in fraze care dezvalue gandul-miracol, pana la “Alfa 50” – in care existenta este deja definita, urma ei fiind lasata deja omenirii intr-o… expozitie fotografica.

In stilul sau specific, pe care eu l-am numit,“maniera” Țoanță, poetul sugereaza trecerea timpului prin expresia “clipa cu iz de lavanda”…parfumul lucrurilor, al sentimentelor puse la pastrat:
“Privesc poza mea
cu tine,
tablou intr-o expozitie
fara vizitatori…
…………………..
intr-o clipa cu iz
de lavanda.”

Cele 50 de miracole “Alfa” pot fi grupate in 2 parti.
Primele 15, de la Alfa 2 pana la Alfa 15 poetul ne plimba, creand feeria terestra a universalitatii actiunilor umane, in tonuri lirice, cantate parca de o harfa in Alfa 3, ca apoi, in Alfa 4 sa ne trezeasca la o alta realitate, descriindu-ne reversul mirificului:
“Cainele negru
locuieste
in sufletul virginei
de 100 de ani,
agitatie launtrica
la ceasul
latratului academic”.

Si asa, intre cantecul intunericului si al luminii, autorul ne pregateste, de fapt, pentru ceea ce va urma indemnandu-ne in Alfa 14:
“Sa nu blestemi
intunericul,
taci
si ucide-l frumos
cu o lumanare
aprinsa!”

… si salutand lumina libertatii tinere in “Alfa 15
“Buna dimineata!
i-am spus
soarelui,
si m-a innobilat
cu un manunchi
de raze”.

Cu “Alfa 16”, poetul ne aduce in realitatea social-istorica a societatii secolului 21, anuntandu-ne ca:
“Lenin
se intoarce pe partea
cealalta,
inca nu-i vremea revenirii…”

Ceea ce urmeaza pana la “Alfa 50” este o filosofie de viata, ancorata in cotidianul societatii romanesti.
Omul, asemenea cainilor care isi apara osul, lipsit de juecata, nu mai recunoaste si nu-si mai intelege simbolurile :
“Cainii latra
la curcubeu
teama lor viscerala
cà o imagine neinteleasa
le-ar putea fura
ciolanul,
oamenii copiaza…”

Realitatea este cruda si lipsita de miracol, sau este chiar un miracol intors, intr-o anumita zona a societatii care este zona politico-economica:
“Avem un popor minunat
declama
politicienii neamului,
semn ca urmeaza
o noua runda a indobitocirii,
oile cad
una cate una
prapastiile sunt
neincapatoare.”

Si poetul isi tipa disperarea transformarii miracolului care este omul ca simplu individ, in omul social.
Se simte acut intrebarea si nedumerirea in tot ceea ce scrie: cum e posibil ca suflete atat de frumoase in singuratatea pasilor in 2 sa se transforme, in afara intimitatii lor, intr-o societate de cosmar a comunismului pe care abia l-au abolit?? “Alfa 49” :

“Dimineti privite
prin ochelari de cal,
directii stabilite
pe baza indicatiilor
marelui sus pus,
a fost ieri?
Imi sterg ochii
si vad aceleasi figuri
primenite doctrinar
emanatia
cosmarului din noi”

Poetul isi raspunde cu durere si nerv in partea a doua a cartii, intitulata sugestiv “Betia de cucuta”.

… Acest capitol este ca un dus rece, in care poetul ne obliga sa meditam la originile raului societatii romanesti.
Ion Țoanță nu merge dincolo de granite sa gaseasca cauza pentru amareala din suflet fata de ceea ce se intampla in jurul lui, in socio-politicul romanesc, decat ca sa explice radacina acestui rau: “Tovarase Marx (pag 72)”:
“ la ora cand luna casca
a oboseala universala
iar seniorii puterii absolute
schimonosesc destine
la umbra votului democratic
totul e perfect….”

Poeziile scrise, grupate sub acest titlu sugestiv, “Betia de cucuta” releva o alta fata a poetului anuntand chiar panfletul politic si angajarea civica.

In “trilogia dragostei”, carti pe care le-am lansat acum cateva luni in urma, parea ca interesul poetului pentru societatea romaneasca si evolutia ei post ’89 aproape ca nu exista.
M-am inselat!

Poezia sa sociala vine din amaraciunea deziluziilor, din deznadejde si dezamagire.
Sufletul poetului se transforma intr-o stanca care da duritate versului si confera cuvantului scris intransigenta si depresie in acelasi timp.

Reprezentativa mi se pare aici poezia “Dureri ancestrale”: in jur totul e durere, natura insasi doare pentru ca totul s-a rupt intre speranta si realizare, intre asteptari si rezultate.
Citez:
“ Ma doare soarele
si pasarea din zbor
simt durere in stanca din suflet…
………………………………………………
“mi-e orizontul intrerupt, mama
si ma doare femeia cu trupul ei
insatiabil
…………………………………………….
ma doare absenta binelui
dintr-o enclava a raului fecund.”

Fiecare poezie este un protest, in modul ei, diferit si original, in care, deseori, poetul invoca copilul si seninatatea copilariei chemand pe mama, mangaietoare figura, sa alunge demonii raului din lumea sa – in poezia “Toamna apusa” (pag 76)
…mama,
salveaza-ma
din ghearele opace
ale nestiintei
si ofera-ma
trup de studiu
poetului renasterii sperantei
din saptamana toamnei…”

Sirul de poezii din “Betia de cucuta” atinge teme diverse ale cotidianului societatii noastre:
“Molfaim
si ne zbatem in mocirla
acestei istorii demodate
cu printese care-si ridica poalele
prin parcuri uitate
de administratia locala
si-si onoreaza
cavalerii care stau la coada”…
Ultimul capitol “Ecouri din nopti de Sanziene” este o revenire la normalul cotidian.

Apare aici un poet cunoscut noua: poezia isi are samburele ei de viata, prin iubire: uneori doar aluziv, alteori iubire brutala, fizica, aludand chiar profanul. Uneori iubire diafana, profunda, etern-pasionala care te surprinde si te descopera nepregetit sa o gasesti in contextul propus initial, ca in poezia “Merindea trupului tau” (pag. 121)
Citez:
“Fericirea
are culoarea pasilor tai
asternuti prin tinuturi
cu pecete edenica,
mereu te admir
cu dulceata cu care
ma chemi simbolic…”

Ceea ce frapeaza, insa, in aceasta ultima parte a volumului este exact poezia ancorata in cotidian si cotidianitatea poeziei.

“Ecouri din nopti de Sanziene” este o cantare dedicata sufletelor simple in cotidianul carora intalnesti pe Dumnezeu si Maica Domnului, te rogi si faci “Pasi cu Isus”, povestesti “Nopti de florar” si “Petreceri cu ingeri”, si unde poetul se povesteste pe el si isi dezvaluie propriul ego sugerand ca ar fi un suflet egoist in poezia “Egocentrism” dar in care arde, totusi focul si… “Ratacit prin cai Lactee” intr-un “Festin al pierzaniei”, “Vulgarizarea toamnei” pare a fi un lucru destul de cuminte.

Capitolul se incheie cu 7 “Ecou”-ri – poezii care te indeamna sa visezi creand un curcubeu al dragostei din care explodeaza parca gandul care reflecteaza crud la realitatea cotidiana.

E un ecou al dragostei, un ecou al vietii, un ecou al sperantei si al dorintei de a trai cu pasiune fiecare moment si fiecare vers din viata lui.

Acest volum de poezie “Alfa mirabilis” este un afluent al rìului poetic care se chiama Țoanță

Ii multumim si ii dorim ca rìul care este sa ne fertilizeze mereu sufletele cu sentimente si trairi in maniera Ion Țoanță: mirabilis, realitatea cruda si feeria noptilor de Sanziene..

MARIA RATIU

EMINESCU si GRIGORE VIERU

Sigur ca atunci cand incepi sa scrii despre 2 poeti atat de apropiati, ca suflet si credinta, si totusi, atat de diferiti ca stil, ca experiente de viata, ca educatie trebuie sa ai in vedere epoca literara a fiecaruia dintre ei: Vieru, s-a nascut in 1935, Eminescu, aproape 85 de ani mai devreme, in 1850…la distanta de o viata de om.

Mihai Eminescu, a trait intr-o Romanie monarhica, in plina glorie, care si-a castigat independenta (1877)si care incepea din ce in ce mai mult sa aiba un cuvant de spus in favoarea ei la masa tratativelor internationale, Grigore Vieru, nu a vazut Romania decat la aproape 38 de ani, dar a visat-o si a dorit-o asa cum Luceafarul poeziei romanesti visa perfectiunea. Unul a dus limba romana pe culmile cele mai inalte ale literaturii universale, celalaltscria si dedica poezii Romaniei si marilor ei oameni de cultura: Arghezii, Blaga, Eminescu, Brancusi, Labis sau Marin Sorescu…

Eminescu si Vieru sunt, ca oameni de cultura, cei mai de seama exponenti ai intelectualitatii timpului lor si tarii, prin indrazneala, curaj, profunditatea gandirii si mai ales prin faptul ca au creat un stil literar nou, fiecare in epoca lui, cu caracteristici specifice perioadei istorice din care veneau.

Amandoi sunt barzi ai literaturii si pionieri ai dezideratelor nationale romanesti: Grigore Vieru a scris romaneste si despre Romania, intr-un context ostil romanismului de orice natura, in Basarabia bolsevica, Eminescu a scris in contextul in care limba romana era inca tanara, perfectionand-o si imbogatind-o lexical, gramatical si, nu in ultimul rand, literar.

Doua destine, aparent paralele, dar care au marcat in acelasi mod Romania, in perioade istorice diferite, dar in acelasi timp, atat de asemanatoare.

Prin opera sa jurnalistica (inceputa in 1876, ca redactor la Curierul de Iasi, apoi la Timpul, din 1877 pana in 1883), Eminescu isi propune sa faca cititorilor educatie politica si nu, doar, sa informeze.

G.Calinescu il citeaza in scrierile lui “Opera lui Mihai Eminescu” vol.III: “parerea mea individuala, scria Eminescu (…) e ca politica ce se face azi in Romania(…) e o politica necoapta, caci pentru adevarata si deplina intelegere a institutiilor noastre de azi ne trebuie o generatie ce-avem de-a o creste de acum inainte. (…) misiunea oamenilor ce vor din adancul lorbinele tarii e cresterea morala a generatiei tinere si a generatiunii ce va veni. Nu caut adepti la ideea cea dintai, dar la cea de a doua (educatia politica a generatiilor tinere,n.b.) sufletul meu tine ca la el insusi.”

Ca jurnalist Eminescu era foarte curajos si drastic cu mediocritatea politica. Folosea pentru asta un limbaj direct, fara sa se ingrijeasca prea tare ca jignea sau ofensa oamenii la putere. Era un jurnalist care avea o conceptie ideologica si filosofica. Observatiile lui se bazau pe o conceptie politica clara si aprofundata, fiind cel care a imbogatit ideologia Partidului Conservator, atunci in opozitie.

George Calinescu, criticul si scriitorul care a lasat una dintre cele mai complete opere despre Eminescu, spinea ca ” Eminescu este, poate, cel dintai ganditor politic roman care isi sprijinea doctrina pe economie. (…) El si-a folosit cunostintele filosofice pentru alcatuirea unei podele (baze n.b.) pe care sa se inalte o politica si o etica”.

Grigore Vieru este unul din fondatorii Frontului Popular din Basarabia si unul din conducatorii Marii Adunari Nationale din 27 aug.1989 – reprezentant activ in obtinerea dezideratului romanilor din Basarabia: recuperarea adevarului istoric, a grafiei latine si a limbii romane – limba oficiala intre Prut si Nistru. El a activat toata viata pentru limba roamna, pentru redarea constiintei de roman a populatiei basarebene si pentru crearea bazei ideologice de unire a Basarabiei cu tara mama, Romania.

Dar sa revenim la poezie.

Poezia lui Grigore Vieru este cantec de tara pe buzele oricarui roman din Basarabia, cea a lui Eminescu, este cantec de iubire pe buzele fiecarui indragostit.

Muzicalitatea versului, universalitatea tematicii poeziilor, actualitatea istorica a celor doi poeti si angajarea in schimbarile social-politice ale tarii si sufletului romanesc iata ce ii apropie si ii mentine pe amandoi pe podiumul cel mai inalt al culturii si constiintei romanesti.

Insa, nu atat asemanarea activitatilor literare si implicarea social-politica a vremii ii leaga unul de altul pe cei doi poeti. Intre eternul eminescian si eternul lui Grigore Vieru este o diferenta doar de figura de stil, pentru ca el (eternul), in fond, este acelasi –  natura cu elementele ei: luna, soarele, codrul, stelele, apa…, dragostea de tara, de istoria si limba romana.

Difera doar ce?

Eminescu, inchina versul dragostei, bucuriei de a trai, fericirii sau nefericirii in dragoste si cautarii pietrei filosofale, cautarii sensului vietii.

Grigore Vieru inchina versul lui, lumii plina de inocenta a copiilor, iar apoi, inchina totul Romaniei, care pentru el, ca basarabean inchis si rupt de tara mama, inseamna intreg universul spiritual.

Poetul singur spunea: “Unii traiesc ca sa ajunga in Cosmos, eu am trait doar cu dorinta de a vedea Romania”.

Universalitatea lui Grigore Vieru este dorinta de libertate, dorinta de unire cu Tara, este dorinta universala de a-si trai spiritualitatea primordiala: credinta in Dumnezeu si vatra romaneasca.

FIE CA ACEASTA DORINTA SA SE TRANSFORME IN CREDINTA IN SUFLETUL BASARABENILOR SI CA MAREA UNIRE SA SE PRODUCA!

ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU!

                                                                                                                                              MARIA RATIU